Constantin Babuc, absolvent cu patru note de „10” la BAC – alege USMF „Nicolae Testemițanu”
- 1506 vues
Constantin Babuc, absolvent al Liceului Teoretic „Orizont” din Chișinău, este un elev de excepție care a luat patru note de „10” la examenul național de bacalaureat, sesiunea 2024, și a obținut rezultate remarcabile la olimpiade internaționale. Pasiunea sa pentru biologie i-a determinat decizia de a-și continua studiile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, considerând-o singura instituție de învățământ superior din țară care ar putea să-i ofere cunoștințele, experiența necesară și oportunitățile de avansare spre excelență și cercetare științifică.
Tânărul, însoțit de mama sa, a vizitat astăzi, 25 iulie, USMF „Nicolae Testemițanu” pentru a se întâlni cu rectorul Universității, profesorul Emil Ceban, în contextul depunerii dosarului la concursul de admitere la studii. Absolventul dorește să-și continue studiile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova deoarece consideră că aceasta este cea mai bună instituție de învățământ superior din țară care îi poate oferi oportunitatea de a dezvolta o profesie ce corespunde abilităților sale.
Deoarece este premiant la olimpiade internaționale de biologie și matematică, Constantin va fi admis în afara concursului.
În cadrul întrevederii, rectorul Emil Ceban a apreciat decizia tânărului, care, având o astfel de reușită academică, a ales să rămână acasă și să-și continue studiile anume la USMF „Nicolae Testemițanu”. „Vom fi mândri să avem un asemenea student de excepție. Mai mult, va fi un prestigiu pentru universitatea noastră, dar și pentru țară, deoarece avem nevoie de tineri talentați și dedicați care să contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate aici, acasă. De aceea, vă așteptăm cu drag în rândurile studenților noștri!”, a declarat rectorul. Constantin va fi primul pe lista candidaților care au promovat concursul de admitere și începând cu data de 3 august urmează să prezinte actele în original.
Menționăm că acei candidați care au obținut locurile I-III la olimpiade internaționale sau republicane la disciplinele biologie sau chimie sunt admiși fără concurs la oricare program de studii al USMF „Nicolae Testemițanu”, în limita Planului de admitere. Tinerii cu premii la fizică vor fi admiși în afara concursului la programele de studii Optometrie sau Tehnologii în radiologie și imagistică. Această inițiativă subliniază angajamentul universității de a atrage și a susține cei mai talentați și merituoși elevi, oferindu-le oportunități excelente de a-și continua studiile într-un mediu academic de înaltă calitate.
Constantin Babuc a fost membru al Lotului olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Internațională de Biologie din orașul Astana (Republica Kazakhstan), în perioada 7-14 iulie 2024, unde a obținut medalie de argint, aceasta fiind prima performanță de acest gen pentru țara noastră, în ultimii 20 de ani. De asemenea, tânărul a revenit cu medalie de argint de la Olimpiada Balcanică la Fizică din Cipru, în octombrie 2022, mențiune de onoare de la Olimpiada Internațională de Matematică din Chiba, Japonia, în iulie 2023, precum și cu medalii de la alte concursuri internaționale de prestigiu.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii